Ionel Ganea a turbat de furie când a auzit ce decizie a luat UEFA după România – Kosovo: „Nu ne vor la Campionatul Mondial! Am fost din nou discriminați”. EXCLUSIV

Ionel Ganea a turbat de furie când a auzit ce decizie a luat UEFA după România - Kosovo: „Nu ne vor la Campionatul Mondial! Am fost din nou discriminați”. EXCLUSIV
Sursa foto: Mediafax Foto 20.11.2024
  • Publicat:
  • Actualizat:

Ionel Ganea s-a lansat, în exclusivitate pentru ProSport, într-o adevărată tiradă la aflarea deciziei pe care a luat-o UEFA în cazul România – Kosovo. Potrivit spuselor sale, nu se dorește ca tricolorii să ajungă la Campionatul Mondial din 2026.

Totuși, meciul a fost câștigat la „masa verde”, scor 3-0, pe motiv că selecționata din Kosovo a refuzat să joace până la capăt. Cele trei puncte consfințesc un parcurs fără greșeală în Liga Națiunilor, ceea ce înseamnă că am reușit să promovăm în Liga C și ne-am asigurat o șansă în plus de calificare la turneul final găzduit de Statele Unite ale Americii, Mexic și Canada, dacă nu vom reuși să ocupăm primele două poziții în preliminarii.

Ionel Ganea a ieșit la atac după decizia luată de UEFA în cazul România – Kosovo

Pe lângă victorie, România a primit, însă, o serie de sancțiuni dure pentru abateri precum transmiterea de mesaje politice provocatoare, aruncarea cu obiecte din tribune, aprinderea artificiilor sau provocarea unor tulburări în timpul intonării imnurilor naționale. Suma totală se ridică la 128.000 de euro. Și asta nu e tot.

Forul european a decis, de asemenea, disputarea unui meci cu porțile închise. Pe cale de consecință, elevii lui Mircea Lucescu s-ar putea afla în situația de a fi privați de sprijinul fanilor la prima apariție pe teren propriu din preliminariile Campionatului Mondial. Aceste aspecte l-au enervat la culme pe Ionel Ganea.

„Nu ne vor la Campionatul Mondial! Foarte urât din partea lor. Suntem o țară mică! Am fost din nou discriminați! Un lucru mic e taxat imediat, orice mică problemă. Lasere am văzut și în alte țări și nu s-au mai luat măsuri. Imnul nostru a fost fluierat acolo, nu ne-au scos din «țigani» și n-am văzut nicio măsură. E o decizie exagerată împotriva noastră.

 

O să conteze foarte mult faptul că nu vom avea spectatori. Una este să joci cu tribunele goale, alta este să ai 50.000 de spectatori. Ar fi trebuit doar să luăm amenzi și să putem evolua cu spectatori”, ne-a declarat fostul mare atacant.

Cum ar putea răsturna România sancțiunea UEFA și să joace cu spectatori primul meci de acasă din preliminariile CM 2026

Pe de altă parte, România mai are o șansă de a disputa primul meci de pe propriul teren din preliminariile CM 2026 cu suporteri în tribune. În hotărârea UEFA se precizează doar că porțile vor fi închise la următoarea partidă în care Federația Română de Fotbal va avea statutul de asociație organizatoare.

Dacă vor fi repartizați – în urma tragerii la sorți – într-o grupă cu doar patru selecționate, tricolorii vor da startul preliminariilor în toamna anului viitor, urmând ca în „ferestrele” din martie și iunie să programeze amicale.

„Câtă vreme în comunicarea oficială din partea comisiei UEFA nu există specificații clare privind natura partidei asupra care se aplică sancțiunea sau tipul competiției în care sancțiunea urmează să fie aplicată, atunci se poate conchide faptul că vorbim de următoarea partidă găzduită de România, indiferent de caracterul acesteia.

 

Așadar, un meci amical organizat de FRF, cu naționala de seniori a României implicată, câtă vreme este următorul pentru România începând de azi, de când s-a pronunțat sancțiunea, va face obiectul disputării fără spectatori și va consuma astfel sancțiunea UEFA. Firește, întâi de toate, pe 13 decembrie trebuie să avem noroc astfel încât să fim într-o grupă preliminară CM 2026 care să ne elibereze o dată pentru un meci amical, în martie”, a explicat pentru ProSport un specialist în drept sportiv, confirmând această ipoteză.

Andrei Preotu / Autor
Aventura lui Andrei Preotu a început încă din 1996, atunci când a fost invitatul lui Ovidiu Ioanițoaia la „Procesul Europenelor”. În 2006 a ajuns la Fanatik, primul loc de muncă. Apoi, a semnat cu NewsIn. După aventura de la OnlineSport, a urmat o perioadă de aproape zece ani în care ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Prima reacție a lui Alex Bodi, după ce a fost combinat de Revelion cu Iulia Sălăgean. ”Asta e tot ce contează!”
Prima reacție a lui Alex Bodi, după ce a fost combinat de Revelion cu Iulia Sălăgean. ”Asta e tot ce…
”Următorul român vândut pe o sumă mare”: 20.000.000 €!
”Următorul român vândut pe o sumă mare”: 20.000.000 €!
Ultimele clipe din viața lui Cosmin, adolescentul care a murit călcat de autobuz în Valea Lupului! Ies la iveală detalii șocante și imagini surprinse de un martor. Ce ar fi făcut băiatul de 17 ani cu câteva minute înainte de tragedie?
Ultimele clipe din viața lui Cosmin, adolescentul care a murit călcat de autobuz în Valea Lupului! Ies la iveală detalii…
Andrei Vlad şi-a găsit echipă! Portarul va semna cu o formaţie aflată pe loc de play-off
Andrei Vlad şi-a găsit echipă! Portarul va semna cu o formaţie aflată pe loc de play-off
Surpriză! Juan Bauza ar putea reveni în România, la un an după ce a plecat de la Craiova. Patronul a recunoscut: ”Îl doresc foarte mult”
Surpriză! Juan Bauza ar putea reveni în România, la un an după ce a plecat de la Craiova. Patronul a…
Aurel Moldoveanu și-a speriat fanii! Cum arată astăzi artistul, la 64 de ani! Transformare IREALĂ
Aurel Moldoveanu și-a speriat fanii! Cum arată astăzi artistul, la 64 de ani! Transformare IREALĂ
Anamaria Prodan, relaţie SECRETĂ cu un om din fotbal: La orice oră din zi și din noapte, şi din morţi vine!
Anamaria Prodan, relaţie SECRETĂ cu un om din fotbal: La orice oră din zi și din noapte, şi din morţi…
BANCUL ZILEI. Bulă: - Zilele trecute, soacra și nevasta m-au tocat, când una, când alta....
BANCUL ZILEI. Bulă: - Zilele trecute, soacra și nevasta m-au tocat, când una, când alta....
Momentul în care un avion de mici dimensiuni se prăbușește peste o clădire, în California. Doi morți și mai mulți rănți
Momentul în care un avion de mici dimensiuni se prăbușește peste o clădire, în California. Doi morți și mai mulți…
Cea mai NEBUNĂ regină din istorie! Încă din tinerețe, era obsedată de...
Cea mai NEBUNĂ regină din istorie! Încă din tinerețe, era obsedată de...
Lovitura de milioane de euro pe care a dat-o Florin Tănase în afaceri! Ce legătură are Gigi Becali
Lovitura de milioane de euro pe care a dat-o Florin Tănase în afaceri! Ce legătură are Gigi Becali
Demisie-ȘOC la Kanal D! Bursucu nu mai prezintă Roata Norocului, iar motivul este halucinant 😲
Demisie-ȘOC la Kanal D! Bursucu nu mai prezintă Roata Norocului, iar motivul este halucinant 😲
Șoc în România. Călin Georgescu merge pe mâna lui Cristian Cioacă, fostul soț al Elodiei
Șoc în România. Călin Georgescu merge pe mâna lui Cristian Cioacă, fostul soț al Elodiei
Se scumpesc produsele la raft din cauza noilor taxe! Avertismentul sindicatelor din industria alimentară
Se scumpesc produsele la raft din cauza noilor taxe! Avertismentul sindicatelor din industria alimentară
Doliu în televiziune de Revelion! A murit cel mai iubit prezentator TV
Doliu în televiziune de Revelion! A murit cel mai iubit prezentator TV
Ce s-a întâmplat cu Indiana Jones? Analiză completă a unui joc prost optimizat
Ce s-a întâmplat cu Indiana Jones? Analiză completă a unui joc prost optimizat
Misterele ordonanţei trenuleţ: De ce nu sunt prezentate în nota de fundamentare efectele pe buget cu plus şi minus în detaliu?
Misterele ordonanţei trenuleţ: De ce nu sunt prezentate în nota de fundamentare efectele pe buget cu plus şi minus în…
2025: Cât timp se suspendă permisul pentru depășire pe linia continuă
2025: Cât timp se suspendă permisul pentru depășire pe linia continuă
Ce mesaj neașteptat a transmis Michele Răduță, după finala Chefi la cuțite sezonul 14. Orlando Zaharia a reacționat imediat
Ce mesaj neașteptat a transmis Michele Răduță, după finala Chefi la cuțite sezonul 14. Orlando Zaharia a reacționat imediat
×